Fără Titlu (1200 × 628 Px) (1920 × 1080 Px) (postare Facebook) (3)

Credit ipotecar cu venituri din profesii liberale

Accesarea unui credit ipotecar cu venituri din profesii liberale (medici, notari, avocați, IT-ști, medici, consultanți financiari, arhitecți, psihologi, auditori si alte profesii liberale) este posibilă în 2025, însă implică anumite cerințe specifice.

Băncile analizează cu atenție stabilitatea și continuitatea veniturilor din profesii liberale pentru a evalua eligibilitatea solicitantului. În acest articol, îți voi explica ce înseamnă un credit ipotecar pentru profesii liberale, ce avantaje ai și cum poți pregăti documentele necesare.

De ce sunt considerate profesiile liberale o categorie specială pentru bănci?

Medicii, avocații, psihologii, etc. sunt recunoscuți pentru veniturile constante și stabilitatea profesională, chiar dacă acestea nu sunt obținute prin contracte de muncă clasice. Totuși, natura variabilă a încasărilor (cabinete individuale, contracte cu case de asigurări sau clienți privați) poate necesita o abordare diferită în evaluarea eligibilității pentru un credit ipotecar.

Băncile analizează veniturile acestor profesioniști pe baza următoarelor documente:

  • Declarațiilor fiscale.
  • Extraselor de cont care demonstrează încasările.
  • Contractelor de prestări servicii și/ sau facturilor emise pentru serviciile prestate.
  • Certificatului de atestare fiscală: Document emis de ANAF care confirmă lipsa datoriilor către stat.
  • Act specific de autorizare (emis de autoritatea in drept conform legii)
  • Certificat de înregistrare emis de Registrul Comerțului (dacă este cazul).
  • Registrul de incasari si plati pe anul curent (ultimele 3 luni) este un document important, pe baza caruia bancile analizeaza fluxul de numerar, continuitatea veniturilor, cuantumul cheltuielilor.

Condiții de eligibilitate pentru profesii liberale

Băncile evaluează veniturile și stabilitatea profesională a profesioniștilor liberali pe baza următoarelor criterii:

  • Vechimea activității: Majoritatea instituțiilor financiare solicită o vechime minimă de 12 luni în activitatea desfășurată ca profesionist liberal.

  • Stabilitatea veniturilor: Veniturile constante și fără fluctuații majore cresc șansele de aprobare a creditului.

  • Transparența veniturilor: Este esențială existența unor documente justificative, precum facturi și declarații fiscale depuse la ANAF.

Modul de calcul al veniturilor eligibile

  1. Procentul din venituri acceptat de bănci
    Băncile iau în calcul, de regulă, 100% din veniturile nete realizate, însă analiza finală poate varia în funcție de stabilitatea și natura acestora.

  2. Calculul venitului net lunar eligibil

    • Media veniturilor nete lunare din ultimele 3 luni curente sau media veniturilor nete anuale din ultimul an fiscal.
    • Dacă veniturile actuale sunt mai mari cu peste 20% față de cele din anul anterior, banca va accepta această creștere doar dacă este justificată prin documente (ex. noi contracte, extinderea activității).
    • Dacă nu există justificări pentru creștere, banca poate lua în considerare doar 120% din venitul mediu al anului anterior.

Recomandări

  1. Pregătește documentele în avans
    Asigură-te că ai toate actele solicitate de bancă pentru a evita întârzierile.

  2. Consultă un broker de credite
    Un specialist te poate ghida către cea mai avantajoasă soluție de finanțare și îți poate simplifica procesul.

  3. Monitorizează evoluția veniturilor
    Încearcă să menții o continuitate a veniturilor și să justifici orice creștere semnificativă prin documente clare.

În concluzie, creditul ipotecar cu venituri din profesii liberale, precum medici, avocați și psihologi, sunt mai accesibile decât par, datorită stabilității veniturilor acestor categorii. Cu pregătirea corectă și documentele necesare, poți obține finanțarea dorită fără complicații. Dacă ai nevoie de ajutor, sunt aici să te sprijin în întreg procesul. Contactează-mă, iar eu mă voi ocupa de tot pentru ca tu să îți realizezi visul de a avea o locuință.

Dau credit viselor tale, GRATUIT!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *