Cum să cumperi un imobil sub prețul pieței: credit pentru achiziția imobilelor executate silit

În căutarea unei noi locuințe, ai putea fi tentat să iei în considerare și opțiunea unei proprietăți executate silit. În general, aceste locuințe sunt vândute la un preț mai mic decât valoarea lor de piață, ceea ce le face „apetisante” pentru mulți cumpărători. Cu toate acestea, acest tip de achiziție vine la pachet cu diferite particularități. 

Cum funcționează acest proces și ce ar trebui să știi înainte de a face acest pas semnificativ? Hai să descoperim împreună!

Ce înseamnă imobile executate silit și unde le găsești?

Imobilele executate silit sunt proprietăți care au fost scoase la licitație de bănci, de la clienții care nu au reușit să plătească ratele creditului.

Astfel, aceste imobile se vând la un preț redus, oferind băncii o șansă de a recupera o parte din suma împrumutată.

De obicei imobilele executate silit sunt scoase la vânzare la valoarea evaluată. Însă este foarte important de știut că dacă nu se vinde la primul termen al licitației, la a doua licitație prețul de pornire va fi mai mic cu 25%, iar la următoarele termene este posibil să mai scadă cu încă 25% (foarte rar, dacă prețul final nu se situează sub minimul acceptat).

În era digitală, există numeroase surse unde poți găsi astfel de proprietăți cu o căutare pe Google „executări silite”: de la site-uri specializate și până la platformele băncilor, birourile executorilor judecătorești, instanțele de judecată și chiar site-ul ANAF.

Pașii pentru a participa la o licitație

Pentru a participa la licitație, trebuie să plătești o taxă de participare (cauțiune) care este de obicei 10% din prețul imobilului. Această sumă se virează în contul indicat de executorul judecătoresc și îți va fi returnată dacă nu câștigi licitația în maxim 3 zile lucrătoare.

Împreună cu dovada plății acestei taxe, trebuie să depui o cerere de participare în termenul stabilit de executor, și să te prezinți la data indicată pentru a participa la licitație. 

Ce faci dacă ai câștigat licitația?

Dacă ai câștigat licitația, ai la dispoziție 30 de zile pentru a plăti diferența de preț, cash sau prin credit ipotecar.

Deși băncile nu promovează activ finanțarea acestui tip de achiziții, nu este imposibil să obții un credit pentru o astfel de tranzacție. Dacă te interesează această opțiune, e crucial să începi procedurile înainte de licitație.

În primul rând trebuie să vezi care bănci finanțează astfel de imobile, să te asiguri că te încadrezi la suma necesară și să obții o lista de documente necesare pentru imobil.

Este important să ai confirmarea executorului că vei putea obține înainte de semnarea contractului de credit și ipotecă următoarele documente, în cazul în care vei câștiga licitația, bineînteles:

  • acordul creditorului pentru plata în tranșe a prețului de adjudecare, cu termeni definiți (preț, avans, diferență de plată și data scadentă)
  • dovada publicării într-un ziar local sau național, conform legii, sau în Registrul Electronic de Publicitate a vânzării Bunurilor Executate Silit sau alte publicații de vânzare pentru licitațiile imobilului vizat
  • procesul verbal de licitație din care rezultă adjudecarea imobilului de către viitorul proprietar și notarea procesului verbal în cartea funciară a imobilului
  • actul de adjudecare aferent imobilului executat, emis pe numele clientului viitor proprietar, împreună cu dovada întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate a adjudecatarului, precum și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare cu alte sarcini
  • acordul scris al creditorului (sau creditorilor) ale cărui sarcini sunt înscrise in CF, ca adjudecatarul să constituie ipotecă imobiliară în favoarea băncii de unde va lua creditul
  • dovada neformulării de contestații împotriva procesului verbal de licitație care confirmă adjudecarea, sau, în cazul în care sunt contestații se va prezenta Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de respingere a contestației

Dacă principalul avantaj al achiziției unui astfel de imobil este prețul redus cu minim 25% din valoarea reală, sunt și câteva dezavantaje pe care e bine să le iei în calcul:

  1. Starea imobilului: de obicei, nu ai posibilitatea de a vizita proprietatea înainte de achiziție. Cu toate acestea, majoritatea proprietăților nu sunt într-o stare deplorabilă și, în cele mai multe cazuri, vei putea remedia eventualele defecțiuni prin renovări.
  2. Procesul de evacuare a fostului proprietar poate fi complicat în anumite cazuri.
  3. Există riscul anulării executării silite.

În concluzie, achiziționarea unui imobil executat silit prin credit ipotecar poate fi o opțiune financiar atractivă, dar vine și cu anumite riscuri. Este esențial să vă faceți temele bine și să consultați un specialist în credite ipotecare care să vă ajute să navigați prin acest proces complex.

„Dau credit viselor tale” nu e doar un slogan; mă implic în rezolvarea chiar și a celor mai complicate cazuri și mă asigur că procesul de creditare este cât mai neted și lipsit de obstacole.

Sper că acest articol v-a ajutat să înțelegeți mai bine ce implică achiziția unui imobil executat silit prin intermediul unui credit ipotecar.

Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să mă contactați.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *